Matematica - exercitii si probleme pentru clasa a IV-a

Matematica - exercitii si probleme pentru clasa a IV-a
Autor: Gheorghe-Adalbert Schneider
Cod produs: MEP-IV
Puncte de recompensă: 0
Disponibilitate: În Stoc
Preţ: 15,00 RON 12,50 RON
Cant:  Pune în Coş
       

Matematica - exercitii si probleme pentru clasa 4     An apariție 2019.

Lucrarea de faţă este o ediție revizuită și adăugită, care față de ediția anterioară conține în plus 12 Teste grilă de autoevaluare, care sunt plasate la sfârșitul lucrării, astfel încât să poată fi folosite simultan ambele lucrări.

Prin conceperea exerciţiilor şi problemelor este stimulată gândirea şi creativitatea elevului şi ajutată dezvoltarea imaginaţiei şi a spiritului de observaţie al acestuia.

Lucrarea are o densitate mare de probleme şi exerciţii, prezentate sistematizat pe tipuri de probleme, grupate mai multe sub acelaşi enunţ. Acolo unde a fost posibil, s-a realizat o acoperire cât mai completă a capitolelor tratate, dându-se posibilitatea elevului, ca prin repetiţie şi evaluare să aprofundeze principalele tehnici legate de problemele din capitolele abordate.

În prima parte a lucrării sunt prezentate enunţurile problemelor, grupate în 10 capitole, referindu-se printre altele la numere naturale mai mici sau egale cu       1 000 000, adunarea şi scăderea numerelor naturale în concentrul 0 - 1 000 000, înmulţirea și împărțirea numerelor naturale în concentrul 0 – 1 000 000, fracţii, rezolvarea problemelor, elemente intuitive de geometrie, unităţi de măsură și organizarea și reprezentarea datelor.

În partea a doua a lucrării sunt date rezolvări ale exerciţiilor şi problemelor mai dificile. Fiecare capitol abordat se încheie cu câteva teste de evaluare, care ajută elevul să aprofundeze cunoştinţele însuşite, să-şi dezvolte imaginaţia, gândirea şi creativitatea, şi ajută învăţătorul să stabilească gradul de însuşire de către elev a cunoştinţelor din acel capitol.

Prin anumite probleme cu nivel mai ridicat de dificultate, lucrarea, se adresează şi elevilor care se pregătesc pentru concursurile de matematică, iar prin unele probleme ce pot fi selectate din fiecare capitol, lucrarea este foarte utilă pentru cercurile de elevi. Lucrarea de faţă a fost elaborată în conformitate cu programa şcolară actuală, cu scopul de a veni în sprijinul elevilor de clasa a – IV - a, părinţilor care doresc să-şi ajute copiii, precum şi învăţătorilor.

autor:
Gheorghe-Adalbert Schneider
168 pag, format a5

Etichete: exercitii, clasa 4, probleme,
Prețurile exprimate în site conțin TVA
Editura Hyperion -magazin online © 2019
EDITURA HYPERION