Lucrarea de faţă a fost elaborată în conformitate cu programa şcolară actuală, cu scopul de a veni în sprijinul tuturor elevilor avansați, a elevilor care se pregătesc pentru concursurile de matematică, şi mai ales învăţătorilor care doresc realizarea de performanțe cu elevii foarte buni de la clasă.
Prin conceperea exerciţiilor şi problemelor este stimulată gândirea şi creativitatea elevului şi ajutată dezvoltarea imaginaţiei şi a spiritului de observaţie al acestuia.
Lucrarea are o densitate mare de probleme şi exerciţii, prezentate sistematizat pe tipuri de probleme. Acolo unde a fost posibil, s-a realizat o acoperire cât mai completă a capitolelor tratate, dându-se posibilitatea elevului, ca prin repetiţie şi evaluare să aprofundeze principalele tehnici legate de problemele din capitolele abordate.
Fiecare capitol se încheie cu probleme de antrenament.
În prima parte a lucrării sunt prezentate enunţurile problemelor.
În partea a doua a lucrării sunt date rezolvări la majoritatea problemelor, indicații sau răspunsuri pentru restul exerciţiilor şi problemelor.







