P R E F A Ţ Ă
Lucrarea de faţă a fost elaborată în conformitate cu programa şcolară actuală, cu scopul de a veni în sprijinul tuturor elevilor din clasa a III – a care se pregătesc pentru concursurile de matematică, şi mai ales învăţătorilor care doresc realizarea de performanțe cu elevii de la clasă.
Toate problemele din această lucrare sunt probleme de tip grilă cu 5 răspunsuri posibile.
Prin conceperea exerciţiilor şi problemelor este stimulată gândirea şi creativitatea elevului şi ajutată dezvoltarea imaginaţiei şi a spiritului de observaţie al acestuia.
Prin problemele create și prezentate în lucrare s-a urmărit completarea lucrărilor existente.
Lucrarea are o densitate mare de probleme şi exerciţii, prezentate sistematizat pe tipuri de probleme. Acolo unde a fost posibil, s-a realizat o acoperire cât mai completă a capitolelor tratate, dându-se posibilitatea elevului, ca prin repetiţie şi evaluare să învețe și să aprofundeze principalele tehnici legate de problemele din capitolele abordate.
Lucrarea se încheie cu 7 teste grilă de evaluare.
În prima parte a lucrării sunt prezentate enunţurile problemelor, grupate pe clase și în cadrul clasei pe capitole.
În partea a doua a lucrării sunt date rezolvări la majoritatea problemelor, indicații sau răspunsuri pentru restul exerciţiilor şi problemelor.
Autorul